Bebeluși

Pregatire spatiu si jucarii pentru nou-nascut (1). Carusel Munari si cartonase alb-negru

Se apropie cu pași repezi momentul nașterii celui de-al treilea copilaș și, de data asta, am încercat să mă pregătesc așa cum aș fi dorit să o fac la ceilalți doi, dar nu am știut sau putut. E drept că nici de data asta nu voi reuși să fac exact așa cum îmi doresc, să pregătesc o cameră potrivită pentru bebeluș și asta din lipsă de spațiu, dar ne descurcăm cum putem și adaptăm. Oricum va fi mai mult decât am făcut pentru ceilalți doi.

Ceea ce am dorit să fie însă gata înainte de a veni pe lume au fost caruselul Munari și imaginile ab-negru. Caruselul Munari am preferat să mi-l fac singură și cu atâtea indicații pe internet, e și păcat să nu încerci. Nu mai țin minte exact ce am folosit la capitolul indicații, pentru că deschis zeci de pagini odată, salvez poze si apoi încep confecționarea, dar o să încerc să vă pun mai jos linkuri și imagini cu altele de ajutor.

1) CARUSEL MUNARI

Ce este caruselul Munari?

Caruselul de tip Munari se utilizează de când nou- născutul are două-trei săptămâni. Acesta conține elemente ușoare, care se pot învârti la o pală adiere de vânt și se bazează pe nonculori (ele sunt percepute cel mai bine de către nou- născut în primele săptămâni de viață). Elementele sale, deși simple, respectă simțul uman înnăscut pentru ordinea matematică (M. H. Place, 2012, p. 48). Scopul său este acela de a concentra atenția bebelușului, pentru a distinge contraste, forme și proporții. Caruselul Munari conține un glob de sticlă (A), în funcție de care se socotesc mărimile celorlalte forme:

a) un alt disc alb- negru (B= A+1/3 raza lui A)

b) trapezele contrastante (C) (se înscriu într-un pătrat cu laturile egale diametrului discului B

c) ultima formă geometrică (D) se înscrie într-un dreptunghi cu dimensiunile B/ 2B.

(cum trebuie suspendate)

(dimensiuni)

(cum arată caruselul finalizat, sursă internet)

Ideea caruselului în sens arhitectural a fost preluată de pedagogia Montessori, prin utilizarea celui creat de Bruno Munari (care a avut o contribuție importantă în domeniul literaturii și jocului pentru copii- a creat cărți cu suprafețe texturate, fiind adeptul învățării chinestezice) și a altor carusele ce se bazează pe echilibrul componentelor și mișcarea naturală. Acestea nu sunt acționate mecanic și nu sunt însoțite de alte sunete, decât dacă ele emit unele (cum este cazul clopoțelului). Scopul general al caruselelor este acela de a încuraja concentrarea și focalizarea printr-o experiență vizuală (în mare parte) care creează raporturi în spațiu și care educă simțul estetic. Pentru a atinge acest deziderat, caruselul se amplasează nu deasupra patului, ci deasupra saltelei de activități, pentru a facilita concentrarea. Recomandarea specialiștilor se referă la un loc în tavan, unde să se prindă un resort (cârlig) de care să se poată agăța caruselul. Poziționarea acestui obiect trebuie să asigure bebelușului un unghi corect de observație, astfel încât să nu îl incomodeze fizic. Se recomandă ca înșiși părinții/ persoanele care pregătesc montarea unui carusel să se așeze sub acesta, ca să verifice comoditatea cu care poate fi urmărit.

Sursă: https://montessorimoms.wordpress.com/2013/09/16/what-is-so-special-about-the-montessori-mobiles-part-1-the-munari/

Dacă vă interesează cum se poate face un carusel din acesta acasă, aici sunt linkuri:

– blog in limba franceză unde puteti vedea: https://aupaysdesmerveillesmafamille.wordpress.com/2013/07/29/mobile-de-munari/

– blog în limba franceză cu detalii, măsurători și imagini clare: https://laliseusealafenetre.wordpress.com/2015/06/01/diy-le-premier-mobile-du-nouveau-ne-pedagogie-montessori/

– blog tot în limba franceză: http://jnpayne.blogspot.com/2015/01/diy-geometric-mobile.html?m=1

– blog cu indicatii si fișe de printat pentru carusel în limba germană: https://chezmamapoule.com/diy-montessori-mobile-munari/

– blog în limba engleză aici, vă oferă și fișe de printat și video: http://our-little-nest.com/diy-montessori-munari-mobile/

Pentru carusel am avut acasă aproape tot ce aveam nevoie:

– carton alb și negru

– bețe de lemn rotunjite; luate din Dedeman cu vreo câtiva ani în urmă, pe care le-am tăiat la dimensiunile necesare (cel alb 42 cm, cel negru 36 cm si cel alb-negru 21 cm)

– vopsea albă și neagră pentru pictarea bețelor

– lipici, ață de pescuit/ață de cusut pentru suspendarea caruselului

– glob de sticlă transparent nu am avut, dar Adina Baltă de la Montessori și Waldorf Pitești a avut bunătatea de a-mi trimite unul gratis cu care am putut finaliza caruselul.

2) IMAGINI ALB-NEGRU

Imaginile alb-negru au același rol pe care îl are și caruselul Munari: acela de a încuraja concentrarea și focalizarea printr-o experiență vizuală (în mare parte) care creează raporturi în spațiu și care educă simțul estetic. Spre deosebire de carusel, puteți avea mai multe imaginile constrastante, pe care le puteți schimba. Se pot așeza în rame pe perete la nivelul saltelei pe care va sta bebelușul sau le puteți așeza în pătuț.

Eu am descărcat de pe internet o mulțime de astfel de imagini, peste 100; insă am ales doar câteva pe care le-am imprimat, decupat și laminat si pe care le voi așeza în 3 rame la nivelul saltelei.

Există carduri alb-negru de cumpărat, cărți alb-negru și magazine cu materiale printabile contra cost, dar părerea mea e că nu are rost să vă cumpărați cardurile, câtă vreme există o mulțime de surse unde le puteți găsi gratis.

Vă las și vouă câteva linkuri cu surse de descărcare a acestor imagini:

1. ,Brill Baby

2. ,Kinesthetic kid

3. ,Bella’s Casa – sunt cele mai frumoase pana acum

4. ,Life Long Learners

5. ,Doman Mom sau ,aici

6., Welcome momommyhood ,,- imagini cu animale

7. ,,My borred toddler

8. ,Natasha HL

9. ,Love Every

Sursa unora din imaginile pe care le-am descărcat nu o mai știu, dar dacă mă contactați în privat vi le pot da si pe cele alese de mine pentru bebe.

În ceea ce privește cărțile am ales totuși una pentru bebe:

(Chez Picthall – ,,Art Baby sau Baby Sees)

(Altele publicate în limba română)

Deocamdată nu voi posta poze cu spațiul pentru bebe, pentru că încă este în perioada de transformare, dar de îndată ce îl termin o să pun și pozele cu ce am reușit să adaptăm în camera copiilor.

#Montessori #Tutorial #Caruselbebeluși

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *